Daca mi-ar fi spus cineva acum 4 ani ca dupa terminarea liceului o sa-mi fie foarte dor de acei ani, i-as fi spus ca-i prost ... ca nu stie ce zice. Insa acum, dupa ce am ajuns la "finish", recunosc ca deja mi-e dor de acea perioada.
Prieteni
In liceu mi-am facut adevaratii prieteni, in liceu am deschis ochii si am dat piept cu lumea (fie buna, fie rea), in liceu ne-am maturizat (sau imi place sa cred ca abia acum a inceput procesul de maturizare). La capitolul "Prieteni", am un lucru de obiectat, si anume faptul ca nu trebuie sa cataloghezi o persoana in functie de "figurile" pe care le are (sau poate nici macar nu le are ... numai tu percepi probabil acest lucru). "Am patit-o pe pielea mea", cu un coleg de clasa, cu care acum ma inteleg de minune.
E adevarat ca dupa ce se termina aceasta perioada de 4 ani, nu mai tii legatura cu majoritatea dintre colegi. Imi pare rau de acest lucru, dar bine macar ca se mentin legaturile cu persoanele cu care m-am inteles bine in toti acesti ani.
Zilele de scoala
Sunt memorabile acele 6-7 ore petrecute 5 zile pe saptamana cu colegii, memorabile sunt de asemenea si cele 10 minute de pauza, in care ne "savuram" tigara (ce-i drept eu numai in ultimul an de liceu m-am apucat de fumat), cu o oarecare retinere, si-anume faptul sa nu ne prinda vreun director ca fumam (nu ca n-ar fi fost toata curtea plina de elevi care fumau, chiar si mai mici decat noi), dar exista o vorba "de ce ti-e frica nu scapi", si asa a si fost. Bineinteles ca ne-a prins directorul, insa nu ne-a spus nimic, decat ne-a atras atentia ca "tutunul dauneaza grav sanatatii". N-am sa uit niciodata pauzele in care se juca "Lapte gros" in clasa, si momentul in care ne-a prins profesorul de fizica (director adjunct). A inceput si dansul cu filosofiile de genul: "trebuie sa va maturizati, sa faceti integrame in timpul pauzelor, nu sa va jucati asa ceva ..." bla bla bla.
Orele
Orele se desfasurau fiecare altfel. Nu exista o "reteta generala" (vorba profesoarei de matematica). Spre exemplu:
Limba si literatura romana - baietii erau atenti nu la materia predata, ci la profesoara (care este tanara si foarte draguta; si nu chiar toti baietii); fetele incercau sa mai fie atente, dar cu greu imi stapaneam eu nervii cand imi auzeam colegii cum se "manifesta", si eram nervoasa deoarece chiar ma interesa romana (fiind materia mea preferata).
Matematica - imi pare foarte rau ca nu s-a prins de mine matematica sub nicio forma, chiar daca profesoara imi era foarte draga. Cand am aflat ca am intrat la "C.T. Mihai Viteazul" (Oradea) toti imi spuneau: "Numai doamna Cadar sa nu-ti fie profesoara!!!". Bineinteles ca m-am speriat ingrozitor, si la primele ore tremuram de frica. Dar apoi mi-am dat seama ca situatia nu sta in felul in care mi-a fost prezentata. Ba din contra. Aceasta profesoara a fost de nota 10 (alaturi de profesoara de romana) pentru mine. M-am inteles foarte bine cu dansa. Dupa cum am scris mai sus (ca doar nu spuneam), imi pare rau ca nu mi-a placut matematica, chiar daca dansa o preda excelent. Asta este ... nu le pot avea pe toate :)).
Informatica - materia facuta la informatica din cls. a IX-a pana in cls. a XI-a nu mi-a placut deloc. Pur si simplu nu i-am vazut rostul limbajului de programare C++. Si am invatat un lucru foarte simplu: de ce sa-mi incarc memoria cu lucruri carora nu le vad intrebuintarea??? Zis si facut. Am invatat de voie, de nevoie putin acest limbaj, deoarece imi trebuiau note, dadeam teza la informatica, etc. In cls. a XII-a s-a cam schimbat situatia, si anume, am invatat alt limbaj de programare (Visual FoxPro), limbaj in care mi-am facut si programul pentru lucrarea de atestat. Acesta mi-a placut; pur si simplu i-am vazut rostul pe lumea asta. E foarte practic, ne ajuta si ne simplifica foarte mult munca, pe cand nu acelasi lucru pot sa-l spun despre C++ (asta in viziunea mea).
Portarul
N-am sa uit niciodata cate blesteme i-am aruncat portarului care nu vroia de nicio culoare sa ne lase sa chiulim ... deh` ... asta ii e meseria. Cate dimineti ne-a stricat un portar (Marcel ii spunea toata lumea, dar pe el il chema Imi Winnetou, si nu glumesc) pentru ca ne punea (nu de foarte multe ori, ce-i drept, pentru ca incepea sa ne cunoasca) sa-i aratam carnetul de note, iar apoi cand ne-am moderinzat si noi, insigna.
Daca s-ar fi pus problema sa scriu un roman despre cei 4 ani de liceu, sunt sigura ca as fi intrecut numarul de volume ale romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni" al lui Preda. Si-mi place sa cred ca eu impreuna cu prietenii mei suntem cei mai iubiti dintre pamantani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu